luni, 31 mai 2010
duminică, 30 mai 2010
Reuniune de clasa la 6 decenii distanta
Autor: text Andreea VLAD, foto Radu Padurean, monitorulcj.ro
O reintilnire emotionanta, dupa zeci de ani: profesori si elevi ai Liceului de Coregrafie si Arta Dramatica "Octavian Stroia" au strigat catalogul promotiilor din cei 60 de ani de functionare a scolii.
| Peste 500 de absolventi ai Liceului de Coregrafie si Arta Dramatica "Octavian Stroia" s-au intilnit vineri pentru a sarbatori 60 de ani de la infiintarea scolii |
Sute de oameni, si mai tineri, si mai in virsta, s-au adunat vineri pentru a sarbatori 60 de ani de invatamint coregrafic clujean.O mare de oameni, de toate virstele, adunati intr-o imensa sala de dans si uitati in imbratisari pentru multe minute. Lacrimile ce le curg pe obraji sint desprinse din acelasi tablou in care parca timpul a incremenit. E bucurie, e tristete si multe amintiri care se revarsa peste ei – o atmosfera care impresioneaza putinii spectatori, care deodata se simt intrusi in aceasta lume inchisa a artistilor. Un gind rusinos de incalcare a intimitatii ma trezeste din visare si ma retrag intr-un coltisor de unde sa pot observa acest impresionant spectacol. Un zumzet se asterne peste uriasa sala si fostii dansatori de succes ai Clujului incep a-si depana amintirile dintr-o suflare incercind sa-si cuprinda intreaga viata in citeva fraze. Prin incapere rasuna un „Vai, nu cred, tu esti? Nu te-am recunoscut“ si un val de lacrimi izbucneste incercind sa potoleasca emotia coplesitoare a revederii. Nici sunetul unui clopotel pe care il zgiltiie disperat directorul liceului de coregrafie nu poate potoli bucuria revederii dupa atitia ani. „In viata mea n-am intilnit atita indisciplina in aceasta scoala“, glumeste directorul si incepe sa strige catalogul promotiilor. Se face loc in mijlocul salii, iar promotiile sint chemate pe rind, sa se prezinte. Doamne mai in etate, dar care nu-si tradeaza virsta, vin in mijloc si se prezinta, executind figuri gratioase de balerine. Apoi, ca intr-un film dat cu „repezitorul“ se perinda toate generatiile de balerini pe care le-a dat scoala clujeana.
„Au venit foarte multi absolventi azi, sint multi care vin din strainatate special pentru acest eveniment. A fost nevoie de multa munca pentru a reusi sa-i adunam si sintem foarte bucurosi ca am putut face acest lucru. Totul a iesit exact cum ne-am dorit – o reintilnire emotionanta dupa zeci de ani“, a spus pentru monitorul Corina Tudor Marc, profesoara la Liceul de Coregrafie si Arta Dramatica „Octavian Stroia“.
duminică, 23 mai 2010
"Imbraţişarea"
întotdeauna mângâie inima
salutandu-ne la intoarcerea acasă
şi face mai uşoara plecarea
O îmbrăţişare este o modalitate de a împărtăşi bucuria
şi vremuri grele prin care trecem
sau doar un mod pentru prieteni de a spune
că te iubesc pentru că eti tu.
îmbrăţişarile sunt pentru oricine
pentru cei ce cu adevarat conteaza
de la bunica ta la vecinii tai
sau micul tau ursuleţ de pluş
o îmbrăţişare este un lucru minunat
este doar modul perfect
pentru a da dragostea ce o simţim
dar că nu ai maniera de a o spune
Ciudat cum o mica îmbrăţişare
face pe toata lumea sa se simta bine
şi fiecare loc şi limbaj
întotdeauna se înţelege
Şi îmbrăţişări nu au nevoie de echipamente speciale
baterii speciale sau părţi componente
deschide doar bratele tale
şi deschide-ţi inima
Free Hugs Campaign - Official Page (music by Sick Puppies.net )
video ce prezinta inceputul campaniei free hugs
vineri, 21 mai 2010
duminică, 16 mai 2010
luni, 10 mai 2010
miercuri, 5 mai 2010
Vrei sa fii imbratisat?
Atunci este suficient sa mergi pe strada. Poate nu ai sa primesti imbratisarea de la persoana pe care ti-o doreai sau de natura celei la care visai, dar pentru un gest spontan voluntarii Free Hugs Campaign dau foarte mult fara sa ceara nimic in schimb si, in plus, s-ar putea sa-ti placa. Free Hugs Campaign ar putea fi descrisa ca un gest surprinzator si inocent din partea oricui are nevoie sa simta afectiune umana in cea mai pura forma. Ar fi una dintre descrierile unui concept cunoscut deja si in Romania de unii. Un concept ce naste diverse reactii, de la suspiciune pana la un extraordinar entuziasm al celor ce sar de gatul voluntarilor pe care i-am intalnit pe strada ieri, Duminica 18 aprilie 2010, pe Bulevardul Regina Elisabeta in Bucuresti.
Prima data am fost luata in brate pe strada in aceasta iarna, in cadrul unei astfel de campanii in Piata Sfatului in Brasov. Probabil sufar de sindromul Pavlov si, ori de cate ori vad un barbat de statura masiva venind cu bratele larg deschise catre mine, instinctul imi dicteaza sa ii sar in brate si sa ma incolacesc in jurul lui precum iedera ! Prietenii stiu de ce. Nu m-am putut abtine nici de aceasta data. Diferenta este ca la Brasov, domnul cu fata luminoasa avea doar o pancarta pe care scria “Free Hugs” si imi era complet necunoscut.
Inceputa in Sydney de catre Juan Mann, campania Free Hugs atrage atentia asupra fenomenului de instrainare puternic resimtit de catre oameni in societatile de tip occidental si ofera un prim remediu: imbratisari gratuite oricui are nevoie de ele.
Leo Buscaglia este un alt promotor al acestui simplu gest si intr-una din cartile mele favorite – Love – mentioneaza un text ce mi se pare definitoriu pentru nevoia disperata de contact uman a zilelor noastre descriind dialogul sau cu o batrana proaspat imbratisata: “Nimeni nu mai doreste sa ma atinga. Traiesc printre sute de oameni si nu sunt atinsa decat intamplator, accidental si, cand se intampla, celalalt isi cere scuze. Cum este posibil ca oamenii sa isi doreasca sa atinga, sa mangaie, sa imbratiseze un catel mic alb si carliontat, dar in acelasi timp sa ma ignore complet cand le sunt in preajma? Sunt si eu o fiinta care are nevoie de dragoste si vreau sa fiu atinsa!”
Nu pot decat sa va doresc sa ii intalniti pe strada pe voluntarii campaniei sau sa deveniti chiar voi parte din campanie in postura de voluntari. De ambele parti am vazut zambete largi si priviri jucause semn ca scopul ambelor grupuri a fost atins.
Prima data am fost luata in brate pe strada in aceasta iarna, in cadrul unei astfel de campanii in Piata Sfatului in Brasov. Probabil sufar de sindromul Pavlov si, ori de cate ori vad un barbat de statura masiva venind cu bratele larg deschise catre mine, instinctul imi dicteaza sa ii sar in brate si sa ma incolacesc in jurul lui precum iedera ! Prietenii stiu de ce. Nu m-am putut abtine nici de aceasta data. Diferenta este ca la Brasov, domnul cu fata luminoasa avea doar o pancarta pe care scria “Free Hugs” si imi era complet necunoscut.
Inceputa in Sydney de catre Juan Mann, campania Free Hugs atrage atentia asupra fenomenului de instrainare puternic resimtit de catre oameni in societatile de tip occidental si ofera un prim remediu: imbratisari gratuite oricui are nevoie de ele.
Leo Buscaglia este un alt promotor al acestui simplu gest si intr-una din cartile mele favorite – Love – mentioneaza un text ce mi se pare definitoriu pentru nevoia disperata de contact uman a zilelor noastre descriind dialogul sau cu o batrana proaspat imbratisata: “Nimeni nu mai doreste sa ma atinga. Traiesc printre sute de oameni si nu sunt atinsa decat intamplator, accidental si, cand se intampla, celalalt isi cere scuze. Cum este posibil ca oamenii sa isi doreasca sa atinga, sa mangaie, sa imbratiseze un catel mic alb si carliontat, dar in acelasi timp sa ma ignore complet cand le sunt in preajma? Sunt si eu o fiinta care are nevoie de dragoste si vreau sa fiu atinsa!”
Nu pot decat sa va doresc sa ii intalniti pe strada pe voluntarii campaniei sau sa deveniti chiar voi parte din campanie in postura de voluntari. De ambele parti am vazut zambete largi si priviri jucause semn ca scopul ambelor grupuri a fost atins.
“Nuntă în cer”, M. Eliade
Oamenii aceştia cred că acum, pt că mi-au citit cartea, ştiu anumite lucruri despre mine; oamenii aceştia sunt siguri că anumite lucruri scrise de mine s-au întâmplat aievea şi aşteaptă, întâlnindu-mă, să-şi verifice impresiile, să mă cântărească, să mă judece..
**
N-am urmărit-o cu ochii ca s-o măsor; nu privesc niciodată în felul ăsta o femeie. O privesc însă întotdeauna cu foarte multă binevoinţă şi aştept să văd ce vrea sau ce are ea să-mi arate. Nu suntem noi de vină dacă cele mai multe dintre femei ne arată, cu insistenţă, ceea ce e obscen sau incert, sau caduc în corpurile lor. Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen. Obiectul ne indică, de cele mai multe ori, cum trebuie el privit şi judecat. Un bărbat care priveşte cu aviditate corpul unei cocote nu poate fi învinuit de indiscreţie. Femeia ne invită întotdeauna să o privim aşa cum vrea ea…
**
Am uitat demult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor: să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia accea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu. Trupurile lor păstrează îndelung prezenţa bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva. Dar se întâmplă în viaţa oricărui bărbat un miracol de câteva clipe: întâlnirea unei priviri, o sărutare, o atingere care nu se aseamăna cu nimic din tot ceea ce a fost până atunci. Parcă ar începe un fir nou, o deşteptare în altă parte: pătrundere misterioasă şi totuşi firească într-un văzduh necunoscut. Nu prea ştiu cum să precizez toate acestea. Cred însă că orice bărbat simte, în acea clipă, că se petrece ceva nou cu el, ceva maiestuos şi straniu. Nu e numaidecât dragoste, nici emoţie, nici trepidaţie carnală. Atâtea femei care ne uimesc prin nesfârşita lor voluptate şi care nu ne revelează nici una din aceste clipe de spaimă şi pierdere de sine.
**
Căci asta mi se pare lucrul cel mai greu de învăţat în contemplarea iubitei: să ştii cum să-i priveşti ochii. Uneori privirile noastre lovesc atât de nepriceput oglinda ochilor iubitei, încât o turbură, aburind-o. Sau şi mai grav, fac ochii opaci, le dă un luciu de teracotă, de smalţ colorat. Şi sunt de asemenea priviri crâncene, care smulg retina sau o pătrund sălbatic, sângerând-o, sau o întuneca. Dacă aş fi ştiut să privesc într-un anumit fel ochii unei femei, viaţa mea întreagă ar fi fost altfel.
**
Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este de asemenea un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare dintre ei o poartă altei persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidente şi la o caldă familiaritate. Mai sus nu răzbat.
**
Toate cunoaşterile trupeşti de până atunci mi s-au părut simplu şi nevinovat joc, o gratuită voluptate. Ileana se născuse numai şi numai pt mine. Am avut atunci revelaţia adevăratului înţeles al strigătului: „a mea – al meu!”. Posesiunea, cât ar fi ea de perfectă, nu înseamnă aproape nimic. Cel care a spus: amorul e o chestiune de epidermă se referea fără îndoială, la aceste cunoaşteri inferioare ale trupului, la faptul că o posesiune e posibilă numai în anumite condiţiuni fizice şi pt anumite exemplare umane. Dar trupul poate revela mai mult. Dincolo de voluptate, dincolo de rut, este cu putinţă o regăsire desăvârşită în îmbrăţişare, ca şi cum ai cuprinde – pt întâia oară – o altă parte din tine, care te” încheie”, te completează, revelându-ţi altă experienţă a lumii, îmbogăţită cu alte, noi dimensiuni… [...] Pt că revelaţi unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi. Dacă nu-ţi regăseşti experienţa ta cotidiană, profilul tău spiritual, aşa cum se desenează în lumina tare a zilei, ci te simţi fiinţă desăvârşită, totală, liberă. [...] şi totuşi, cât e de vagă formula aceasta: „Al meu, a mea!”… De fapt, cunoaşterea desăvârşită a trupului Ilenei nu-mi revela ceva pe care în posedam, ceva care îmi aparţinea, ci îmi revela propria mea fiinţă, făptura mea minunată, perfectă şi liberă.
**
…un om n-ar putea supravieţui aşa cum este, rupt în două, singur. Viaţa are sfârşit aici, pe pământ, pt că e fracturată, despicată în miriade de fragmente. Dar cel care a cunoscut, ca mine, desăvârşita integrare, unirea aceea de neînţeles pt experienţa şi mintea omenească, ştie că de la un anumit nivel viaţa nu mai are sfârşit, că omul moare pt că e singur, e despărţit, despicat în două, dar că printr-o mare îmbrăţişare se regăseşte pe sine într-o fiinţă cosmică, autonomă, eternă…
**
Plânsul o înfrumuseţase; era acum mai palidă, înfiorată, ochii neistoviţi şi mai arsă gura. Am vrut atunci cu orice pre, s-o linştesc. Am vrut măcar să-i dau o nădejde.
- Suntem încă la începutul vieţii, Ileana, i-am spus. Ne aşteaptă atâtea înainte. Sau poate ţi-e teamă că n-am să te pot iubi întotdeauna ca acum ?
Nu-mi răspunse, ci îmi mângâia numai obrajii, zâmbind. Am întrebat întrebarea, mâhnit.
- Nu ştiu, iubitul meu, îmi spuse. Asta nici tu n-o ştii…
**
Mi se pare că proorocul şi înţeleptul David spunea că pe faţa mării şi pe trupul femeii nu se pot lăsa urme…
**
Nu te întâlneşti decât o singură dată cu un lucru mare, într-adevăr mare.
**
N-am urmărit-o cu ochii ca s-o măsor; nu privesc niciodată în felul ăsta o femeie. O privesc însă întotdeauna cu foarte multă binevoinţă şi aştept să văd ce vrea sau ce are ea să-mi arate. Nu suntem noi de vină dacă cele mai multe dintre femei ne arată, cu insistenţă, ceea ce e obscen sau incert, sau caduc în corpurile lor. Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen. Obiectul ne indică, de cele mai multe ori, cum trebuie el privit şi judecat. Un bărbat care priveşte cu aviditate corpul unei cocote nu poate fi învinuit de indiscreţie. Femeia ne invită întotdeauna să o privim aşa cum vrea ea…
**
Am uitat demult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor: să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia accea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu. Trupurile lor păstrează îndelung prezenţa bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva. Dar se întâmplă în viaţa oricărui bărbat un miracol de câteva clipe: întâlnirea unei priviri, o sărutare, o atingere care nu se aseamăna cu nimic din tot ceea ce a fost până atunci. Parcă ar începe un fir nou, o deşteptare în altă parte: pătrundere misterioasă şi totuşi firească într-un văzduh necunoscut. Nu prea ştiu cum să precizez toate acestea. Cred însă că orice bărbat simte, în acea clipă, că se petrece ceva nou cu el, ceva maiestuos şi straniu. Nu e numaidecât dragoste, nici emoţie, nici trepidaţie carnală. Atâtea femei care ne uimesc prin nesfârşita lor voluptate şi care nu ne revelează nici una din aceste clipe de spaimă şi pierdere de sine.
**
Căci asta mi se pare lucrul cel mai greu de învăţat în contemplarea iubitei: să ştii cum să-i priveşti ochii. Uneori privirile noastre lovesc atât de nepriceput oglinda ochilor iubitei, încât o turbură, aburind-o. Sau şi mai grav, fac ochii opaci, le dă un luciu de teracotă, de smalţ colorat. Şi sunt de asemenea priviri crâncene, care smulg retina sau o pătrund sălbatic, sângerând-o, sau o întuneca. Dacă aş fi ştiut să privesc într-un anumit fel ochii unei femei, viaţa mea întreagă ar fi fost altfel.
**
Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este de asemenea un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare dintre ei o poartă altei persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidente şi la o caldă familiaritate. Mai sus nu răzbat.
**
Toate cunoaşterile trupeşti de până atunci mi s-au părut simplu şi nevinovat joc, o gratuită voluptate. Ileana se născuse numai şi numai pt mine. Am avut atunci revelaţia adevăratului înţeles al strigătului: „a mea – al meu!”. Posesiunea, cât ar fi ea de perfectă, nu înseamnă aproape nimic. Cel care a spus: amorul e o chestiune de epidermă se referea fără îndoială, la aceste cunoaşteri inferioare ale trupului, la faptul că o posesiune e posibilă numai în anumite condiţiuni fizice şi pt anumite exemplare umane. Dar trupul poate revela mai mult. Dincolo de voluptate, dincolo de rut, este cu putinţă o regăsire desăvârşită în îmbrăţişare, ca şi cum ai cuprinde – pt întâia oară – o altă parte din tine, care te” încheie”, te completează, revelându-ţi altă experienţă a lumii, îmbogăţită cu alte, noi dimensiuni… [...] Pt că revelaţi unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi. Dacă nu-ţi regăseşti experienţa ta cotidiană, profilul tău spiritual, aşa cum se desenează în lumina tare a zilei, ci te simţi fiinţă desăvârşită, totală, liberă. [...] şi totuşi, cât e de vagă formula aceasta: „Al meu, a mea!”… De fapt, cunoaşterea desăvârşită a trupului Ilenei nu-mi revela ceva pe care în posedam, ceva care îmi aparţinea, ci îmi revela propria mea fiinţă, făptura mea minunată, perfectă şi liberă.
**
…un om n-ar putea supravieţui aşa cum este, rupt în două, singur. Viaţa are sfârşit aici, pe pământ, pt că e fracturată, despicată în miriade de fragmente. Dar cel care a cunoscut, ca mine, desăvârşita integrare, unirea aceea de neînţeles pt experienţa şi mintea omenească, ştie că de la un anumit nivel viaţa nu mai are sfârşit, că omul moare pt că e singur, e despărţit, despicat în două, dar că printr-o mare îmbrăţişare se regăseşte pe sine într-o fiinţă cosmică, autonomă, eternă…
**
Plânsul o înfrumuseţase; era acum mai palidă, înfiorată, ochii neistoviţi şi mai arsă gura. Am vrut atunci cu orice pre, s-o linştesc. Am vrut măcar să-i dau o nădejde.
- Suntem încă la începutul vieţii, Ileana, i-am spus. Ne aşteaptă atâtea înainte. Sau poate ţi-e teamă că n-am să te pot iubi întotdeauna ca acum ?
Nu-mi răspunse, ci îmi mângâia numai obrajii, zâmbind. Am întrebat întrebarea, mâhnit.
- Nu ştiu, iubitul meu, îmi spuse. Asta nici tu n-o ştii…
**
Mi se pare că proorocul şi înţeleptul David spunea că pe faţa mării şi pe trupul femeii nu se pot lăsa urme…
**
Nu te întâlneşti decât o singură dată cu un lucru mare, într-adevăr mare.
luni, 3 mai 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
